Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” reprezintă o inițiativă privată de amploare care, potrivit organizatorilor, are ca scop principal susținerea poeților din România și diaspora, asigurându-le posibilitatea de a fi publicați gratuit. Pentru cititorii Lider News, organizatorii subliniază importanța implicării în această mișcare pentru a schimba în bine situația poeților contemporani, accentuând rolul comunității locale în susținerea culturii.
Un actor canadian de origine română și-a respectat angajamentul făcut unui apropiat, poetul Marian Bamboi, și a pus bazele unui eveniment dedicat celor care creează poezie: concursul de creație literară „Viața în Versuri”, care oferă câștigătorilor contracte de publicare fără costuri și premii totale de 159.500 RON. Scopul declarat este de a influența pozitiv mediul editorial din România, astfel încât poeții să fie apreciați și sprijiniți pe măsura valorii lor.
Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” le dă tuturor celor care scriu versuri șansa de a-și vedea opera recunoscută și publicată, fie că își doresc o carieră în domeniu sau caută o oportunitate de vizibilitate la nivel național. Evenimentul, ajuns la a treia ediție, devine un reper pe scena culturală românească.
Acest festival se desfășoară ca o inițiativă privată a actorului și producătorului de film canadian de origine română, Florin Marksteiner: „Îmi onorez o promisiune față de Marian Bamboi, un poet pe care l-am susținut timp de mai bine de 15 ani de peste tot pe unde am fost în lume. I-am cumpărat cărțile care se chinuia să le vândă singur și când mă întâlneam cu el era bucuros că ne vedem însă jenat că trebuia să îmi vândă cartea...
I-am produs în Canada un videoclip pentru cea mai cunoscută poezie a sa „Eminescu răsucindu-se în mormânt” și, mai ales, în ultimul timp i-am promis că vom crea un festival de poezie... N-a mai apucat să-l vadă că s-a dus în Octombrie 2024... prea devreme. Marian Bamboi a trăit aceeași dramă ce o trăiesc mulți poeți contemporani: visul de a publica ce a ajuns doar o tipărire din resurse proprii.
Dar visul său a fost să facă o schimbare: să ajute poeții români astfel încât să nu mai suporte eforturile financiare și pierderile publicării poeziilor. Poetul Marian Bamboi s-a dus, dar eu sunt aici, acum, și îmi țin promisiunea. Și prin aceasta doresc să ajut la îmbunătățirea vieții tuturor celor ce au talent în a scrie versuri”
Prin urmare, Festivalul Național de Poezie „Viața în Versuri” a fost fondat pentru a crea parteneriate cu edituri din România, astfel încât fiecare laureat să fie publicat gratuit. Deoarece niciuna dintre cele 65 de edituri contactate nu a dorit să colaboreze, organizatorii au decis să fondeze Editura Marksteiner International cu obiectivul principal de a publica gratuit poeții premiați.
În lipsa unui sprijin financiar din partea statului sau a UE, inițiatorii au încercat să atragă parteneri din mediul de afaceri, însă fără succes. Astfel, a luat naștere Clubul Poeziei Contemporane, destinat celor care susțin și apreciază dificultățile autorilor contemporani și își doresc să contribuie la schimbarea mediului literar românesc. Pe măsură ce clubul se extinde, va putea susține publicarea unui număr tot mai mare de poeți. Detalii și înscrieri sunt disponibile la:
https://marksteiner.ca/editura/club-poezie
Informații despre festival:
Data desfășurării: 16 octombrie 2027, chiar de ziua poetului Marian Bamboi
Locul: Bacău - HappyCinema, Hello Shopping Park – Auchan
Durata: 10:00 – 21:00.
Participarea este deschisă tuturor, inclusiv debutanților sau autorilor consacrați, fără restricții de vârstă sau experiență, atât din România, cât și din diaspora. Fiecare participant poate înscrie maximum 5 poezii, pe teme precum: Patriotică, Romantică, Dramatică, Satiră, Filosofică, Alegorică, Spirituală, Folclor, Ludică și Postumă.
Înscrierile se realizează online, folosind formularul de pe site, între 1 noiembrie 2026 și 1 septembrie 2027. Cei care se înscriu în perioada „Timpurie” (1 noiembrie – 1 decembrie) beneficiază de o reducere de 50%:
http://viatainversuri.com/inscrieri
Juriul festivalului va acorda premii în bani, cupe, diplome, medalii și, cel mai important, contracte de publicare gratuită prin Editura Marksteiner International. Trofeul „Viața în Versuri” valorează 3000 RON, iar Trofeul Marian Bamboi este de 1500 RON. Valoarea totală a premiilor acestei ediții se ridică la 159.500 RON.
Festivalul „Viața în Versuri” – șansă pentru publicare gratuită prin Marksteiner International
„Vrem să schimbăm ceva pe piața de publicare din România. Azi, dacă vrei să fii publicat, trebuie să plătești tu, autorul. Cred că această „metodă” trebuie să se schimbe, trebuie să se treacă de la tipărire la publicare în adevăratul sens al cuvântului. Editurile trebuie să descopere valoarea și să investească ele în autori. Să publice (ca în industria muzicală) și să creeze împreună profit și redevențe pentru autori.” spune Florin Marksteiner, directorul festivalului.
În memoria poetului care a inspirat acest festival și a rămas o voce marcantă a poeziei sociale moderne, organizatorii au instituit Trofeul Marian Bamboi, premiu de 1500 RON, destinat celui care reușește să transmită cel mai puternic sentiment de mândrie națională la categoria Patriotică.
Trofeul principal, „Viața în Versuri”, va fi acordat autorului cu cel mai mare punctaj obținut la jurizare. Festivalul are o abordare unică asupra jurizării, după cum declară managerul Ramona Marksteiner: „Juriul? Juriul este publicul!
Da, cei din sală dar și din online, cei care simt experiența poeziei, cei care votează cu sufletul, cei pe care nu îi interesează tehnica, ci emoția și mesajul. Exact asta vrem. Experiența este unică, iar toată lumea trebuie să înțeleagă că este o jurizare, nu o votare.
Se jurizează poeziile, nu autorii. Astfel ne asigurăm că poeziile cele mai emoționante și cu cel mai puternic mesaj vor fi publicate în Antologiile Anuale “Viața în Versuri” ce însoțesc festivalul la fiecare ediție”.
Florin Marksteiner precizează:
„Toate poeziile finaliste vor fi publicate în volumul „VIAȚA ÎN VERSURI – Antologia 2027 ce va putea fi găsit pe website-ul editurii. Toate veniturile din vânzările antologiilor sunt direcționate spre publicarea GRATUITĂ a poeților contemporani.”
Echipa de organizare reunește persoane dedicate și pasionate de susținerea creatorilor de frumos, care își investesc timpul și resursele pentru a sprijini această misiune.
Poetul Răzvan Vasile Melinte, Directorul Tehnic al festivalului, descrie atmosfera: „Va fi un roller-coaster pentru că vom avea pe scenă poeți din toată țara, fiecare cu stilul și carisma sa, teme și tonuri variate ce vor stârni o pletoră de emoții și sentimente și actori ce vor aduce la viață versurile scrise pe hârtie. Toate acestea vor crea o experiență senzorială completă ce va lăsa publicului o senzație de lungă durată și dorința de a participa la festival an de an.”
Disponibilitate pentru podcasturi, emisiuni radio și TV:
Florin Marksteiner – Director Festival
Telefon: 0752 197 554
E-mail: [email protected] – în atenția dl. Marksteiner
Imagini de la ediția 2025 a festivalului, Bacău.






