Începând cu 1 ianuarie 2027, majorarea salariului minim pe economie va influența afacerile din Iași.Antreprenorii contestă această propunere și avertizează că nu pot suporta costuri suplimentare fără a transfera o parte din aceste cheltuieli în prețurile produselor și serviciilor oferite.
Salariul minim ar putea fi majorat la 5.000 de lei, comparativ cu 4.325 de lei brut, ceea ce ar reprezenta o creștere de 675 de lei.Astfel, angajații care primesc salariul minim ar beneficia de aproximativ 282 de lei în plus lunar.Antreprenorii din Iași sunt de părere că această schimbare va genera dificultăți financiare semnificative.
Citește și: Ungaria a cumpărat zeci de clădiri de patrimoniu din Transilvania
Antreprenorii din Iași își exprimă îngrijorările
„Costurile cele mai mari pentru firmă sunt cu brutul, deci crește salariul brut, cresc și costurile.Noi vom fi nevoiți să căutăm soluții ca să nu falimentăm.Asta înseamnă că mai dăm afară din oameni, pentru că plătim taxe mai mari, mărim prețurile la produse, deci scade consumul și mai mult”, a declarat Alexandru B., antreprenor din Iași.
În schimb, IMM România a solicitat păstrarea salariului minim la nivelul actual în 2027, subliniind că microîntreprinderile și întreprinderile mici nu au capacitatea de a suporta o nouă creștere a costurilor cu salariile.Această cerere a fost făcută pe 4 noiembrie 2026, în cadrul unei discuții cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole.
Tiberiu Stoian, fondatorul Fabricii de ambalaje Exonia, a subliniat că ar trebui reduse taxele pe muncă, nu să crească salariul minim.El a menționat că majorarea salariului minim ar fi o măsură populistă și nocivă pentru producția din România, afectând indirect și companiile care nu plătesc salariul minim.
Antreprenorul a adăugat că aceste modificări se vor reflecta în costul final al produselor și ar putea duce la o scădere a consumului.„Guvernul poate modifica salariul minim prin hotărâre, dar nu poate modifica prețul pe care clientul acceptă să îl plătească”, a concluzionat Stoian.
