Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a transmis că România își propune să instaleze 10 gigawați de energie solară și eoliană până la finalul deceniului, în contextul obiectivelor Green Deal și Net Zero.
El a precizat că în următoarele luni se va pune accent pe dezvoltarea infrastructurii de stocare, în principal în baterii, dar și pe hidroenergie, pentru a susține această tranziție energetică. Bușoi a menționat că țara are deja în plan și extinderea hidroenergiei, însă proiectele noi au întâmpinat dificultăți din cauza unor atacuri ale ONG-urilor, deși legislația a fost modificată pentru a facilita implementarea acestora.
Citește și: România a redus deficitul bugetar în 2025, conform Eurostat
Programe de finanțare pentru eficiența energetică
Reprezentantul Ministerului Energiei a amintit despre două scheme de finanțare pentru eficiența energetică, derulate prin PNRR și Fondul de Modernizare. Prima a fost finalizată recent, cu 40 de proiecte în valoare de 64 de milioane de euro, iar pentru a doua se pregătește o schemă de 150 de milioane de euro pentru întreprinderile din schema EU ETS.
Bușoi a subliniat importanța conceptului NZEBs (clădiri cu consum aproape zero de energie), care presupune reducerea cererii de energie și acoperirea acesteia din surse regenerabile, schimbând modul în care sunt proiectate și utilizate clădirile.
El a mai spus că România are o țintă ambițioasă pentru sursele de energie regenerabilă, concentrându-se pe solar, eolian și geotermal, pentru a susține tranziția energetică și pentru a asigura independența energetică a țării.
