Economia României va înregistra în 2027 o creștere reală de cel mult 0,5%, fiind mult sub estimările altor instituții internaționale, conform raportului „FY 2027 Macroeconomic Outlook” prezentat de CFA România.
Raportul a fost expus în cadrul unei conferințe susținute de Adrian Codirlașu, președintele CFA România, și Alexandra Smedoiu, vicepreședintele organizației. În scenariul de bază, economia va avea o ușoară revenire, dar nu va reveni la modelul de creștere de dinaintea pandemiei, bazat pe consum.
Citește și: Inflația a crescut la 6,61% în septembrie 2026, cu majorări mari la combustibili
Inflația ar urma să se situeze în jurul valorii de 4-5%, iar veniturile reale mai ridicate ar putea sprijini consumul. În același timp, investițiile finanțate din fonduri europene rămân principalul factor care ar putea duce la o evoluție mai bună decât cea de bază. În sens contrar, consolidarea fiscală, necesarul ridicat de finanțare al statului și presiunile inflaționiste persistente reprezintă riscuri.
Diferențe între prognozele CFA România și estimările externe pentru 2027
Una dintre cele mai importante concluzii ale raportului este diferența semnificativă între estimările CFA România și cele ale altor organisme internaționale. În timp ce CFA estimează o creștere de maximum 0,5%, alte instituții precum BERD, Erste Group Research, Comisia Europeană și FMI anticipează creșteri între 1,8% și 2,5%. Media acestor estimări externe ajunge la aproximativ 2,2%.
Specialiștii CFA explică această diferență prin dificultățile de a susține o revenire economică rapidă în condițiile actuale. Pentru a atinge o creștere de 2,2%, economia ar trebui să înregistreze un avans trimestrial de circa 0,9%, ceea ce este de peste șapte ori mai mare decât ritmul mediu recent de 0,1%.
Adrian Codirlașu a subliniat că modelul de creștere bazat pe stimularea consumului nu mai poate funcționa în condițiile actuale, fiind nevoie de închiderea dezechilibrelor macroeconomice. În caz contrar, riscul este ca majorarea cheltuielilor să se transforme în importuri, datorii și dezechilibre suplimentare.
Organizația estimează pentru 2027 o inflație medie de circa 5%, cu riscuri în creștere, în special în zonele serviciilor, prețurilor administrate, energiei și în transmiterea deprecierii cursului de schimb în prețurile interne. În aceste condiții, politica monetară va fi relaxată gradual, iar dobânda-cheie va fi menținută în intervalul de 5-5,5% la sfârșitul anului.
