Rețele Electrice România, operatorul de distribuție de energie electrică, va realiza un proiect de 123,49 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea stației de transformare Cetate din Timișoara. Stația deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a orașului.
Din suma totală, o parte de aproximativ 65,1 milioane de lei va fi acoperită prin co-finanțare din Programul Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, semnată cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Citește și: Inflația a crescut la 6,61% în septembrie 2026, cu majorări mari la combustibili
Modernizarea și digitalizarea infrastructurii stației Cetate
Capacitatea stației, de 65 MVA, va fi extinsă prin adăugarea unui nou transformator de 40 MVA, alături de cele două existente. Stația poate alimenta, astfel, un număr de circa 51.000 de clienți, inclusiv instituții precum spitale și unități medicale din zonă.
Proiectul prevede înlocuirea echipamentelor primare de 110 kV cu tehnologii moderne GIS, precum și echipamente pentru barele de medie tensiune și grupurile de tratare neutru. Camera de comandă va fi, de asemenea, modernizată, iar sistemul va fi integrat în platforma automatizată AADMS-SCADA, pentru gestionare centralizată și monitorizare de la distanță.
Implementarea proiectului va dura 39 de luni de la semnarea contractului de finanțare. Rețeaua de distribuție a companiei acoperă trei zone importante ale țării: Muntenia, Banat și Dobrogea, cu o lungime totală de circa 136.000 km și peste 293 de stații de transformare.
