România a înregistrat a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, conform economistului Iancu Guda.Aceasta a fost de +2,1% în trimestrul III din 2026, comparativ cu trimestrul II, și +0,3% față de trimestrul III din 2025.
În același timp, deficitul fiscal a scăzut cu o treime față de anul anterior, ajungând la 3,8% din PIB în primele trei luni, comparativ cu 5,4% anul trecut.Veniturile publice au crescut cu 12%, iar cheltuielile doar cu 5%.O parte semnificativă din reducerea deficitului provine din creșterea taxelor și dintr-o mai bună colectare a impozitelor, în special a TVA-ului, care a crescut cu 26%.
Citește și: Asociația E Ceva Bine a lansat o platformă de bune practici în dezvoltarea durabilă la București
Investiții record în economie
România a realizat investiții record în economie, totalizând 108 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, cu 25 miliarde lei mai mult față de aceeași perioadă din anul precedent.Aceasta reprezintă cea mai mare valoare a investițiilor în primele nouă luni din istoria țării.
De asemenea, salariile din economie au crescut cu 5%, apropiindu-se de rata inflației de 6,6%, care a scăzut de la un vârf de 10,5% în primăvară.Consumul își revine, iar rata șomajului a scăzut la 6,3%, aproape de nivelul din vara anului 2025.
