Sursa foto: mediafax.ro
Sursă: Mediafax.ro
Citește și: Regele Harald al V-lea al Norvegiei s-a stins din viață la 89 de ani, anunță Palatul Regal
În 2026, cursa pentru controlul gazelor naturale din estul Mediteranei a intrat într-o nouă etapă, în care nu mai contează doar deținerea zăcămintelor, ci și infrastructura de transport și procesare. Potrivit publicației El País, competiția se mută pe controlul rutelor de export și a facilităților de exportare a gazelor lichefiate.
Egipt și Turcia se află în centrul acestei dispute. Egiptul are avantajul de a dispune de instalații de lichefiere a gazelor (GNL) capabile să exporte pe scară largă, fiind singura țară din regiune cu astfel de facilități. Terminalele de la Idku și Damietta permit Egiptului să primească, să lichefieze și să exporte gaze naturale, inclusiv din zăcămintele israeliene Leviathan și Tamar. În plus, Egiptul a extins recent capacitatea de regazificare, închiriind nave speciale pentru importul și reexportul de GNL.
Care sunt avantajele Egiptului în această competiție?
Egiptul are infrastructură deja funcțională pentru export, iar acordurile cu Cipru și Israelul îi oferă acces la resursele din regiune. Totuși, conflictele regionale și scăderea producției interne obligă țara să folosească o parte din infrastructură pentru consumul intern, vulnerabilizând strategia sa de export.
- Terminale de export la Idku și Damietta
- Capacitate de regazificare extinsă
- Acorduri cu Israel și Cipru pentru reexport
- Importuri afectate de conflicte regionale
- Producție internă în scădere
Ce strategie adoptă Turcia în această dispută?
Turcia mizează pe diversificarea surselor de energie și pe transformarea într-un hub regional. Ankara dezvoltă gazoducte, crește producția internă și extinde capacitățile de stocare. Poziția geografică îi oferă un avantaj major, fiind la intersecția dintre Rusia, Europa și Orientul Mijlociu.
Relațiile cu Rusia și Iran îi permit accesul la surse importante de energie, iar cele cinci terminale de regazifiere facilitează importul și redistribuirea gazelor în regiune. Strategia turcă vizează astfel reducerea dependenței de importuri și crearea unei rețele de distribuție eficiente.
Disputa pentru controlul infrastructurii energetice din estul Mediteranei devine, astfel, la fel de importantă precum deținerea zăcămintelor, iar această schimbare de paradigmă influențează geopolitica regiunii.