Sursă: Mediafax.ro
Programul complet al sezonului regulat din ABA League 2026/27 a fost anunțat joi, iar U-BT Cluj-Napoca va debuta în noul sezon în deplasare, pe terenul echipei din Serbia, Mega Superbet.
Citește și: Polonia - România 6-0: Tricolori, umiliți la Varșovia într-un meci istoric
U-BT Cluj-Napoca va evolua în Grupa B din Liga Adriatică, alături de echipe precum BC Vienna, Bosna BH Telecom, Dubai Basketball, Partizan Mozzart Bet și Zadar. Noul sezon al competiției va începe pe 25 septembrie 2026.
Clujenii vor debuta pe 27 septembrie, în deplasare, împotriva celor de la Mega Superbet. Primul meci de pe teren propriu va avea loc pe 10 octombrie, când U-BT va întâlni echipa Dubai Basketball.
U-BT Cluj a anunțat recent transferul tânărului fundaș român Luca Illeș, crescut la Partizan Belgrad, și despărțirea de Daron Russell, MVP-ul finalei Ligii Naționale.
În sezonul regulat, U-BT Cluj-Napoca va disputa 18 etape, fiecare adversar din grupă urmând să fie întâlnit de două ori, pe teren propriu și în deplasare.
