Carburanții urmează să se scumpească începând de miercuri

Elena Dumitrescu · Lider News

ro Începând de miercuri, prețul carburanților din România urmează să crească, după ce amendamentele depuse de parlamentarii PSD pentru prelungirea plafonării adaosurilor și reducerea accizei nu au fost aprobate în plenul Parlamentului.

Marți, deputații din Comisia de muncă au avizat favorabil propunerea, însă aceasta nu a primit sprijinul colegilor din Comisia pentru buget, astfel încât nu a fost supusă votului în plen.

În consecință, măsurile de plafonare a adaosurilor comerciale și reducere a accizei vor expira miercuri, ceea ce va duce la scumpirea carburanților.

Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, estimează că prețul motorinei poate ajunge până la 9,50 lei pe litru, iar benzina între 8,70 și 8,90 lei.

Expertul precizează că această creștere ar putea fi temporară, deoarece creșterea cantităților de produse petroliere pe piața mondială ar putea duce la o scădere a prețului țițeiului în următoarea lună, ceea ce s-ar reflecta și în prețurile de la pompă.

Citește articolul complet pe Lider News

Deschide articolul →