Comisia Europeană a prezentat Consiliului European propunerile pentru semnarea și încheierea unui acord de liber schimb între Uniunea Europeană și India. Dacă va fi aprobat și va intra în vigoare, acest acord va deveni cel mai mare încheiat vreodată de ambele părți.
Executivul comunitar solicită autorizarea pentru semnarea și implementarea acordului, considerat un pas esențial pentru consolidarea relațiilor economice și facilitarea accesului companiilor europene pe piața indiană. Acordul urmărește reducerea tarifelor și eliminarea barierelor comerciale, oferind reguli mai clare pentru schimburile și investițiile dintre UE și India.
Citește și: Emergy se extinde în sectorul centrelor de date din România
Potrivit comunicatului, acordul va elimina 96% din tarifele pentru exporturile de bunuri din UE către India, ceea ce va duce la economii semnificative, estimate la aproximativ 4 miliarde de euro anual. În prezent, schimburile comerciale între cele două părți depășesc 180 de miliarde de euro anual și susțin aproape 800.000 de locuri de muncă în UE.
Impactul economic și pașii următori
Reducerea tarifelor va facilita accesul întreprinderilor europene pe piața indiană și va crea condiții mai echitabile de concurență. În plus, consumatorii vor beneficia de o ofertă mai diversificată și prețuri mai competitive. Propunerea Comisiei se află în procedură accelerată, pentru a permite implementarea rapidă a acordului.
Finalizarea procesului depinde de aprobarea Consiliului UE și, ulterior, de avizul Parlamentului European. În același timp, autoritățile indiene urmează să avizeze formalizarea acordului, într-un context geopolitic marcat de incertitudini și presiuni asupra sistemului comercial mondial.
Conform Mediafax.ro
