Sursă: Hotnews.ro
Statul Texas va fi reprezentat la competiția Miss USA de Alexis Maxine Fuetsch, o tânără de 21 de ani cu rădăcini românești. Deși s-a născut în Statele Unite, Alexis își asumă cu mândrie identitatea culturală românească.
Citește și: Un elev a amenințat colegii cu un briceag la Liceul Tehnologic Special din Baia Mare
Într-un interviu, ea a declarat că familia sa păstrează tradițiile românești, fiind botezați ortodox și respectând sărbătorile religioase. "Mâncăm mâncare românească și păstrăm tradițiile românești", a spus tânăra.
Alexis a devenit recent Miss Texas și va concura pentru titlul de Miss USA pe 27 august 2026. Este studentă la University of Texas din Austin, unde studiază Relații Publice și se află în top 2% al promoției.
De asemenea, ea este implicată activ în organizația caritabilă Children's Rehabilitation Institute Teleton USA, unde îndeplinește rolul de International Hero Ambassador și Gala Chair. Alexis își propune să urmeze facultatea de drept pentru a deveni avocat specializat în drepturile civile și ale persoanelor cu dizabilități.
Familia sa are o poveste impresionantă, bunica sa, Viorela Maievschi, fiind medic radiolog care a emigrat din România în Germania în 1982. Alexis consideră că moștenirea românească este o parte esențială din identitatea sa.
